„Există publicuri de calitate tot mai consistente numeric și în Zalău”

– interviu cu Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj –

• Cum a evoluat viața culturală a Sălajului în anul 2025? Ce schimbări notabile ai observat în implicarea comunității și în diversificarea evenimentelor culturale?
Daniel Săuca: Așa cum am afirmat de multe ori, din păcate, într-un fel, viața culturală a Sălajului e susținută mai ales de Zalău prin evenimente notabile. Se întâmplă și în județ tot mai multe, să le spun așa, activități cultural-educative, dar în continuare Zalăul dă tonul. Noi, și în 2025, am fost prezenți, în diverse feluri, și în orașe și nu în puține comune, ceea ce sunt convins că vom face în continuare. Pe de altă parte, am observat că sunt tot mai mulți „actori” pe scena culturală, iar „concurența” s-a întețit, ceea ce, până la un punct, e (de) bine. Nu (mai) am niciun fel de problemă cu „concurența” (instituții publice, ong-uri, „actori” privați). Sub soarele Culturii e loc pentru toată lumea. Mă enervează, aș zice chiar că mă scoate din sărite haosul, lipsa minimală de coordonare în așa fel încât măcar în Zalău să facem un pic de ordine. Sper că vom reuși să facem pași înainte cu cei care își doresc acest lucru, măcar să nu mai existe manifestări de același fel în aceeași zi și chiar la aceeași oră. Altfel, rămân problemele legate de publicuri (cu siguranță, în vastul domeniu al Culturii nu avem doar un singur tip de public), cu accesul la cultura „înaltă” (nu doar la divertisment, mai mult sau mai puțin facil), excesul oarecum sufocant al spectacolelor de folclor (de toate felurile, dar în Sălaj, asta e, folclorul e încă la putere), de spații adecvate, de racordarea culturală a județului Sălaj la ceea ce se întâmplă excepțional la nivel național (și nu numai). Baiurile sunt multe, dar văd, de la an la an, că se întâmplă și multe lucruri bune. Sigur, cu specific sălăjean, oricât ne-am supăra, și provincial, combinat nu de puține ori cu un vedetism supărător (măcar pentru mine).

• Cum afectează instituția recentele restrângeri bugetare?
D.S.: Surprinzător și pentru mine, 2025 a fost un an bun și din perspectiva bugetului. Să vedem ce va fi în 2026. Deocamdată, oficial, în ceea ce ne privește nu există vreun act normativ, vreo decizie care să ne afecteze. Vorba unui om politic local, au fost atâtea variante „pe surse” în media națională, încât nu mai discutăm până ce nu vedem ceva apărut în Monitorul Oficial. Evident, îmi exprim și aici speranța că parcursul nostru instituțional nu va fi perturbat serios. Dar, în România e bine să nu fi prea pozitiv, ca să nu zic naiv… Cum ziceam, discutăm dacă va apărea ceva oficial. Intenții politice și guvernamentale văd că sunt iar, în ianuarie 2026.

• Ce proiecte va derula Centrul de Cultură și Artă în acest an?
D.S.: Dacă totul va fi cât de cât bine (nu-mi fac iluzii legate de perfecțiune), voi continua programele și proiectele importante și voi propune altele, în ton și cu ce am afirmat în această convorbire. Voi reveni, firește, la momentul potrivit.

• Câteva cuvinte despre revista „Caiete Silvane”.
D.S.: În 2025, revista de cultură „Caiete Silvane” a ajuns, în noua ei serie, la 20 de ani de existență neîntreruptă și la numărul 250, ceea ce nu e puțin lucru. Am mai spus asta public: mă bucur și pentru că publicația noastră e citită (nu doar în Sălaj). „Caiete Silvane” (revista și editura) cred că a ajuns o instituție culturală importantă a județului. Vom adapta drumul ei în funcție de diversele provocări, fără însă a face rabat, pe cât posibil, de la discursul cultural de calitate.

• După părerea mea, Centrul de Cultură și Artă merge într-o direcție bună. Ce te motivează să continui, ce feedback primești de la comunitate și care e viziunea ta pe termen lung?
D.S.: M-am întrebat și eu ce caută managerul cultural în viața lui Daniel Săuca. Mi-am dat multe răspunsuri, pe care nu doresc însă să le public nici în acest cadru. Și pentru că, poate, o să ajung și eu la situația, actualmente neverosimilă, doar de a coordona, să zic așa, și de a vedea țara și lumea. Scriam undeva, „poetic”, că prin lecturi și filme am văzut lumea din Zalău. Evident, am exagerat (de dragul textului). Așa, pe termen lung, printre altele, văd instituțiile de cultură (așa cum e și a noastră) ca în război: furnizori de distracție ( petrecerea timpului liber), dar și de balsam pentru soldați (răniți sau nu), și nu doar pentru ei. Și nu vorbesc aici doar de războiul (la vedere) din Ucraina.

• Mai au curaj oamenii să vină și să își ia „doza” de cultură?
D.S.: Nu aș vorbi de curaj. Există publicuri de calitate tot mai consistente numeric și în Zalău. Un exemplu pe care îl poți confirma și tu: concertele de jazz. Să putem numai să organizăm cât mai multe asemenea evenimente muzicale. Oricum, și din această perspectivă suntem pe drumul cel bun. Și noi și alții.

• Se poate face o mişcare de rezistenţă prin cultură în România?
D.S.: Rezistență la ce? La prostie? Program prea vast, ca și cel de luptă împotriva inculturii. Am citit și eu despre rezistența asta prin cultură, cu trimitere la ceea ce s-ar fi întâmplat în perioada comunistă, când, afirmă unii, s-ar fi rezistat, precum partizanii în munți, împotriva atacurilor statului, partidului unic și prin cultură (nu cea oficială, firește). Cred că vremurile s-au schimbat și nu mai putem să utilizăm un asemenea „concept” și pentru că trăim într-o epocă a unei democratizări exacerbate a societății. Și e bine că e așa, în ciuda nebuniilor de tot felul. Provocările sunt de alt tip decât în perioada de dinainte de 1989. Iar întrebările sunt multe: cum vom rezista în fața analfabetismului (funcțional sau nu) sau în fața, zic și eu, „manelismului”?; ce mai înseamnă astăzi cultura și în context global (suntem, vrem, nu vrem, racordați)?; cât vor conta ideologiile în construirea viitorului cultural? Subiectul e fain și poate voi reveni asupra lui, aici sau în alte publicații.

• Crezi că în acest moment avem un popor literat cultural?
D. S.: Întrebarea e complicată. Așa, repede, aș spune ferm: nu! Dar, oare, întreb și eu, pe vremea lui Ceaușescu românii erau mai cultivați? Citeau, de pildă, mai multă poezie decât astăzi? Nu cumva astăzi „cultura de masă” oferă românilor o oportunitate extraordinară de a se situa mai aproape de rădăcinile umaniste ale culturii? Întrebări sunt destule. Și cred că e bine: nu mai trăim în epocile unanimităților!

a consemnat Daniel Mureșan